Peştera Gura Dobrogei din comuna Târgușor, județul Constanța

Comuna Târguşor, din judeţul Constanţa, este gazda Peşterii Gura Dobrogei sau poate o cunoaşteţi mai bine sub denumirea de Peștera Liliecilor.

Peştera Gura Dobrogei din comuna Târgușor Arheologii au găsit aici fosile animale şi umane din paleoliticul inferior şi din neolitic. Și dacă tot am vorbit despre lilieci, coloniile de mamifere zburătoare se bucură de o „locuinţă” cu o suprafaţă de 5 ha și o lungime de 480 m, cu două „camere”, galeriile fosile: Galeria cu Ceramică și Galeria cu Fosile.

O călătorie în Dobrogea ar fi incompletă fără vizitarea Peşterii Liliecilor sau Peştera Gura Dobrogei din comuna Târgușor, unul dintre monumentele speologice ale ţării noastre.

Podeaua Galeriei cu Ceramică este „decorată” cu resturi de cultură materială, cum ar fi obiecte de ceramică, monede etc. Pe ultima porțiune a Galeriei cu Fosile, „decoraţiunile” de pe pereţi sunt resturi de fosile de animale marine.
Peştera Gura Dobrogei din comuna Târgușor are în interior o bogăţie naturală, uşor inedită, dar previzibilă, şi anume guano. Ce este guano? Acumulări de excremente – fecale şi urină – produse de păsări şi lilieci. Guano poate fi un bun îngrăsământ, dar are şi o întrebuinţare mai periculoasă… din el se poate prepara praf de puşcă.
Dacă v-aţi pus în gând să faceţi o vizită la Peşterea Gura Dobrogei, nu veţi plăti nicio taxă şi puteţi merge în orice anotimp.

Lasă un comentariu...

*