Peștera La Adam din comuna Târgușor, județul Constanța

Pornim împreună astăzi într-o călă­torie în Dobrogea. Avem nevoie de încălţări comode, sticle de apă, aparate foto sau telefoane mobile şi ochii deschişi pentru a ne bucura de frumuseţile peşterilor.

Pestera La Adam din Targusor, judetul ConstantaLa numai câţiva kilometri de comuna Târguşor, în Rezervaţia Gura Dobrogei, se ascunde una dintre peşterile cu cea mai mare valoare istorică din Europa.
Imaginaţi-vă că peştera este un proiector care rulează un film numit cronologia erelor geologice, redat prin fosilele care alcătuiesc pereţii galeriilor.

Peştera La Adam este o rezervaţie speologică declarată monument al naturii.

Ca structură, peştera are o galerie principală cu o înălţime între 6 şi 15 metri, iar de aici vă puteţi aventura în alte două galerii mai mici, însă o puteţi face doar târâş.
Un amănunt interesant este că peştera La Adam este gazda unor ape termale, ce pot atinge temperaturi de chiar 45°C.
Peştera adăposteşte vieţuitoare adaptate mediului fără lumină, cum ar fi peşti, insecte, salamandre şi păienjeni. Specificul lor este că şi-au dezolvat mirosul şi simţul tactil, pentru că nu îşi pot folosi ochii. Vecinii lor sunt liliecii, caracterizaţi ca mamifere nocturne şi cosmopolite.

Lasă un comentariu...

*